Dacă te numeri printre afacerile care încă nu au făcut pasul către mediul online, acest ghid îți arată, pas cu pas, cum să-ți muți produsele și serviciile în spațiul digital și cum să vinzi aproape orice, oricui și oriunde, cu costuri și efort minimale.
Internetul nu are granițe: afacerea ta se poate adresa întregii lumi, chiar dacă depozitul sau magazinul tău fizic se află într-un singur oraș.
În România, peste 17,8 milioane de persoane folosesc internetul, iar rata de penetrare a ajuns la aproximativ 94%, ceea ce înseamnă că aproape toți clienții tăi pot fi atinși online. Piața de eCommerce din România a depășit 8 miliarde de euro în 2025, reprezentând aproximativ 8,5% din retailul total și circa 3,5% din PIB, cu o creștere anuală estimată între 7–10%.
Cu alte cuvinte, nu mai vorbim despre „dacă să intri online”, ci despre „cât de repede și cât de inteligent o faci”.
Pasul 1: Conceperea planului de afaceri – harta ta pentru mediul online
Dacă nu ai inclus până acum partea de online în planul de afaceri, este momentul ideal să o faci. Un plan realist îți oferă claritate, te ajută să prioritizezi investițiile și să reduci riscurile atunci când intri în comerțul electronic.
În planul de afaceri pentru trecerea în online ar trebui să incluzi:
- Estimare ROI (Return On Investment) lunar, atât pe venituri, cât și pe cheltuieli pentru a ști în cât timp îți recuperezi investițiile în site, marketing și logistică.
- Pierderi potențiale: marfă perisabilă (dacă vinzi produse alimentare), colete pierdute, deteriorate sau returnate, costuri cu retururile și schimburile de produse.
- Buget și strategii de promovare: ce canale vei folosi (Google, social media, email, marketplace-uri), ce buget aloci și ce obiective de vânzări îți propui lună de lună.
- Modalități de atragere a clienților în magazinul online: campanii PPC, SEO, conținut educativ, colaborări cu influenceri, programe de fidelizare, vânzare prin marketplace-uri.
- Plan de rezervă pentru furnizori și curieri: extrem de important într-o perioadă cu lanțuri logistice fragile furnizori care nu își pot onora angajamentele, curieri suprasolicitați, blocaje pe anumite rute sau zone.
Chiar dacă, în mod obișnuit, un plan de afaceri se face pe minimum 1 an de activitate, îți recomandăm ca, în contextul actual, să gândești inițial lucrurile pe termen mai scurt, de exemplu 2–3 luni. Așteaptă-te la schimbări rapide și fii deschis să adaptezi din mers strategia, pentru că perioada pe care o traversăm este foarte dinamică, atât economic, cât și tehnologic (inclusiv prin impactul accelerat al AI asupra modului în care oamenii caută, compară și cumpără produse).
Pasul 2: Analizează piața și concurența
Trăim o perioadă în care trecerea în online, lansarea și extinderea unei afaceri în mediul digital sunt influențate nu doar de cererea clienților, ci și de contextul global: costurile logistice au crescut, termenele de livrare se pot prelungi din cauza conflictelor internaționale, combustibilul și energia sunt mai scumpe și uneori greu accesibile, iar instabilitatea generală (proteste, războaie, fluxuri de migranți) poate afecta lanțurile de aprovizionare.
În paralel, comerțul electronic continuă să crească: valoarea pieței de eCommerce a României a ajuns la aproximativ 8,1–8,2 miliarde de euro în 2025 și ar putea depăși 8,5 miliarde de euro în 2026, potrivit mai multor rapoarte de piață. Tot mai multe companii se mută online, iar consumatorii români sunt printre cei mai dinamici din regiune, ceea ce te obligă să fii atent la concurenți și la poziționarea ta.
Atunci când analizezi concurența, urmărește câțiva parametri esențiali:
- Gama de produse și prețurile practicate: ce produse au în oferta comercială, ce game și produse le lipsesc, ce branduri au în portofoliu, dacă merg pe volum, premium sau nișă, cum își structurează pachetele și promoțiile.
- Modalități de plată și livrare: plăți cu cardul, ramburs, în rate, prin portofele digitale; livrare la domiciliu, easybox, puncte de colectare, posibilitate de ridicare din magazin.
- Interacțiunea cu clienții și suportul oferit: WhatsApp, Chatbot, suport telefonic, email, tichete de asistență; cât de repede răspund, cât de empatici sunt, ce soluții oferă când apar probleme.
- Canale de promovare și prezență în social media: ce tip de conținut publică pe Facebook, Instagram, TikTok, YouTube, LinkedIn, cum arată strategia de social media, ce tip de campanii derulează și cu ce frecvență. Există instrumente online care analizează concurenții și îți oferă detalii avansate despre vizibilitatea în motoarele de căutare, în platformele AI, despre strategia de conținut, trafic și poziționare.
- Calitatea magazinului online și experiența utilizatorului (UX): pe ce platformă a fost creat site-ul, cât de ușor se navighează, cât de clare sunt descrierile, calitatea imaginilor, call-to-action-urile (CTA), viteza de încărcare, versiunea pentru mobil.
- Elemente de încredere: datele firmei, certificatul SSL, metodele de contact, testimoniale video și ratinguri, parteneriate vizibile; toate acestea cresc probabilitatea ca un vizitator să devină client.
- Prezența pe alte canale de vânzare: marketplace-uri precum Amazon, eBay, Trendyol, Shein, Temu, Alibaba, AliExpress, eMAG, dar și agregatoare precum OLX sau comparatoare de prețuri.
Orice minus al concurenților poate deveni un plus important pentru tine: un timp de răspuns mai bun, descrieri mai clare, un proces de comandă mai simplu sau o politică de retur mai prietenoasă pot face diferența într-o piață competitivă.
Pasul 3: Înființarea și setarea corectă a firmei pentru vânzarea online
În funcție de modelul de afacere și de ceea ce urmează să comercializezi, trebuie să alegi forma de organizare potrivită: PFA, SRL, II, SA, plătitor sau neplătitor de TVA încă de la înființare. Alegerea influențează atât fiscalitatea, cât și modul în care vei colabora cu platforme de plăți, marketplace-uri sau parteneri B2B.
Chiar dacă firma este deja înregistrată la Registrul Comerțului (ONRC), ai nevoie de un cod CAEN suplimentar care să facă referire la comerțul electronic, de exemplu 4791 „Comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet”.
În funcție de tipul de produse sau servicii vândute prin intermediul internetului, trebuie să ții cont de:
- Reguli privind TVA intracomunitar (mai ales dacă vinzi în alte țări din UE).
- e-Factura și e-Transport, acolo unde se aplică.
- Taxa de timbru verde, taxa de ambalaj SGR, precum și alte obligații specifice (de ex. accize).
- Norme speciale pentru produse reglementate (suplimente alimentare, produse cosmetice, echipamente electrice, jucării etc.).
Recomandăm să apelați la consultanță fiscală și juridică specializată pentru setarea corectă a tuturor acestor elemente, dar și pentru a înțelege obligațiile care apar odată cu deschiderea și operarea unei afaceri în mediul online. O greșeală de început poate fi costisitoare ulterior, mai ales când volumul de comenzi crește.
Pasul 4: Setări operaționale pentru funcționarea magazinului online
După ce ai pus la punct partea legală, urmează setările operaționale care îți permit să funcționezi în mod eficient.
În general, vei avea nevoie de:
- Contracte cu firme de curierat: alege una sau mai multe firme care se potrivesc nevoilor tale transport la destinatar, transport paletizat, livrare și predare la easybox, transport internațional, transport în condiții speciale (de exemplu temperatură controlată pentru produse sensibile).
- Platforme de management al livrărilor, precum Innoship, care integrează mai mulți curieri și soluții de livrare, optimizează costurile, timpii de livrare și experiența clientului.
- Contract cu un procesator de plăți cu cardul, de exemplu Netopia, pentru plăți în siguranță și integrare directă în magazinul online. În contextul actual, este foarte util să ai și o soluție online care oferă plata în rate către clientul final, de tip TBI Bank, pentru a crește accesibilitatea produselor cu valoare mai mare.
- Contracte cu platformele de tip marketplace, dacă dorești să vinzi prin intermediul lor eMAG, Amazon, eBay, Etsy, Trendyol etc.
- Colaborare cu o firmă specializată în dezvoltare web și marketing digital, care să se ocupe de crearea magazinului online, integrarea fluxurilor de vânzare, setarea și administrarea campaniilor de promovare, dezvoltarea și mentenanța platformei, aici agentia Plum Media va asigura de un raport calitate/pret excelent.
La capitolul infrastructură software, vei avea nevoie de:
- Plan plătit pentru soluții de facturare și gestiune stocuri, precum Smartbill, Oblio, FGO etc., pentru facturare, avize, gestiune de stoc și sincronizare cu magazinul online.
- Dacă este cazul, plan plătit pentru o soluție de tip ERP/CRM (Charisma, Nexus ERP, SeniorSoftware etc.), mai ales pentru afacerile cu fluxuri complexe, multe produse și echipe mari.
- Plan plătit dacă se alege o soluție SaaS pentru eCommerce (Shopify, Gomag, MerchantPro etc.), plus achiziția de domeniu web și servicii de găzduire pentru site și e-mail.
- Alte planuri necesare pentru activitatea de comerț electronic: instrumente de email marketing, platforme de automatizare, soluții de ticketing pentru suport, instrumente de analiză (Google Analytics, Heatmaps etc.).
Toate acestea sunt „șuruburile” invizibile ale magazinului tău online: clientul vede un site frumos, dar în spate trebuie să existe un sistem bine pus la punct.
Pasul 5: Gestionarea stocului – evită haosul operațional
Un aspect esențial și adesea subestimat atunci când treci din mediul offline în mediul online este gestionarea corectă a stocurilor. Fără o evidență clară, pot apărea rapid:
- Comenzi preluate pentru produse cu stoc epuizat.
- Întârzieri de livrare, deoarece produsele nu sunt disponibile la timp.
- Diferențe între stocul real și cel afișat online.
- Raportări greșite către departamentul contabil și către instituțiile statului (ANAF, ANPC, SGR).
Pentru a preveni astfel de situații, stocurile pot fi gestionate ușor prin platforme de facturare și gestiune precum Smartbill, Oblio sau FGO. Aceste soluții se pot sincroniza cu marketplace-uri precum eMAG, dar și cu platforme de comerț electronic precum WooCommerce, Shopify, Gomag sau MerchantPro, automatizând procesele și reducând erorile umane. Astfel, ai mereu o imagine reală asupra stocurilor și poți lua decizii mai bune de aprovizionare.
Pasul 6: Alege o platformă de comerț electronic potrivită nevoilor tale
Un adevăr important: nu există platforma perfectă care să rezolve orice problemă sau provocare. Fiecare soluție vine cu avantajele și dezavantajele ei, iar alegerea trebuie făcută în funcție de buget, complexitatea afacerii și planurile de creștere.
Printre cele mai populare platforme de comerț electronic la nivel internațional se numără:
- WooCommerce (WordPress)
- Shopify
- Magento
- PrestaShop
Pentru soluții de tip SaaS românești, avem:
- Gomag
- MerchantPro
- AvantiCart etc.
Există și posibilitatea dezvoltării unei platforme custom, de la zero, cu fluxuri de vânzare personalizate în funcție de nevoile businessului mai ales pentru jucătorii mari sau pentru modele de business foarte specifice.
Analizează fiecare platformă și alege varianta care îți rezolvă cel mai bine nevoile: numărul de produse, integrarea cu curieri și procesatori de plăți, viteza, scalabilitatea, costurile lunare, ușurința în utilizare. Din experiența Plum Media, cel mai bun raport calitate-preț aplicabil pentru majoritatea magazinelor online din România îl oferă platforma WooCommerce, iar agenția îți stă la dispoziție pentru consultanta și implementare.
Dintre platformele SaaS (platforme cu plată lunară), recomandarea noastră este Gomag, o soluție matură, flexibilă și adaptată pieței locale. Dacă dorești un magazin online pe Gomag, Plum Media te poate ajuta cu setarea, configurarea și optimizarea lui.
Citeste si: Afacerea ta este la inceput de drum? Afla de ce sunt esentiale serviciile de web design
Pasul 7: Alege numele și domeniul
Numele și domeniul folosite pentru afacerea ta în spațiul online sunt extrem de importante: ele sunt „fața” brandului tău în mediu digital și influențează atât recunoașterea, cât și poziționarea în motoarele de căutare.
Câteva criterii utile:
- Să fie scurt, atrăgător și ușor de reținut.
- Să fie reprezentativ pentru clienții tăi: dacă vinzi preponderent în România, un domeniu .ro poate fi o alegere corecta; dacă vrei să vinzi internațional, un domeniu .com transmite deschidere globală.
- Verifică disponibilitatea domeniului pe platformele online de înregistrare și verifică dacă nu există mărci înregistrate similare în aceeași categorie.
Dacă ai deja un magazin fizic cu istoric și clienți fideli, poți folosi același nume în online, vei beneficia astfel de recunoașterea brandului. Totuși, este important să te asiguri că numele este ușor de pronunțat și că nu creează confuzii.
PS: Important pentru o protectie reala iti recomandam sa apelezi la un consultant specializat in inregistrarea marcilor, recomandarea noastra este Nomenius.ro
Pasul 8: Asigură-ți prezența online
Odată ce ai ales platforma și magazinul tău este live, el este pregătit să vândă. Dar pentru a vinde, trebuie să ajungă efectiv la cei care sunt interesați de produsele tale. Asta înseamnă prezență online constantă și coerentă.
Ce trebuie să conțină magazinul online ?
Magazinul online ar trebui să includă:
- Informații clare despre companie („Despre noi”).
- Poze de produs de calitate și, ideal, video-uri de prezentare.
- Descrieri detaliate, fișe tehnice, specificații.
- Date de contact și date fiscale vizibile.
- Politici clare de plată, livrare, garanție, returnare.
- Termeni și condiții bine structurați și ușor de înțeles.
Experiența utilizatorului (UX)
Magazinul trebuie să fie cât mai ușor de utilizat de către clienți:
- Viteză de încărcare rapidă.
- Accesibilitate de pe orice dispozitiv (desktop, tabletă, mobil).
- Informații la îndemână, fără pași inutili.
- Butoane CTA (Call to Action) clare „Adaugă în coș”, „Cumpără acum”, „Contactează-ne”.
- Proces de comandă optimizat, cu cât mai puține câmpuri și pași.
Infrastructură, securitate și performanță
- Serverul magazinului trebuie să fie foarte bine pus la punct; poți apela la servicii de tip cloud precum Cloudflare, Amazon Web Services sau Google Cloud pentru performanță și scalabilitate.
- Securitatea site-ului și a datelor (în special a datelor personale și a plăților) trebuie să fie bine asigurată: certificat SSL, backup-uri regulate, protecții anti-fraudă.
Vizibilitate în motoare de căutare și platforme AI
Optimizarea și creșterea vizibilității în motoarele de căutare clasice Google, Yahoo, Bing sunt obligatorii pentru orice magazin online. În plus, este tot mai importantă vizibilitatea în platformele AI precum ChatGPT, Gemini, Claude, Perplexity, Grok etc., deoarece tot mai mulți utilizatori cer recomandări direct acestor sisteme.
Util: Optimizare SEO cu AI pentru WordPress si Woocommerce
Canale de promovare
Pentru a asigura o prezență solidă, ia în calcul:
- Administrarea prezenței în rețele sociale: Facebook, Instagram, TikTok, X, Pinterest, YouTube, LinkedIn.
- Conținut video pe YouTube și Vimeo, pentru demonstrații de produs și storytelling.
- Publicitate plătită de tip PPC pe platforme precum Google Ads, Facebook și Instagram Ads, TikTok Ads, LinkedIn Ads.
- Email, WhatsApp, SMS marketing, push notification pentru comunicare directă cu clienții și reactivarea celor existenți.
- Campanii cu influenceri potriviți pentru nișa ta.
- Marketing afiliat, pentru a atrage vânzări prin parteneri și creatori de conținut.
- Campanii offline pentru promovarea magazinului online (TV, radio, avion, outdoor etc.), mai ales dacă ai un brand deja cunoscut offline.
- Automatizări de marketing și integrarea/sincronizarea canalelor de comunicare – astfel încât să nu pierzi oportunități și să reduci munca manuală.
Citeste si: Ghid seo
În mare parte, aceștia sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a migra rapid și inteligent cu afacerea din mediul offline în mediul online. Spor la vânzări!






